Colonoscopia de screening: șapte mituri și ce spun, de fapt, ghidurile

Colonoscopia de screening este gândită pentru persoanele care nu au niciun simptom, se face de obicei cu sedare și, dacă rezultatul este normal și nu există factori de risc suplimentari, se repetă de regulă la aproximativ zece ani. Aproape fiecare motiv de amânare pornește de la o idee răspândită, dar inexactă. Șapte dintre ele sunt luate pe rând mai jos.

Explicațiile urmează ghidul pentru pacienți despre screeningul colorectal publicat pe site-ul Prof. Univ. Dr. Florin Graur, medic primar chirurgie generală din Cluj-Napoca, a cărui activitate include chirurgia colorectală. Scopul nu este de a convinge pe cineva să facă o investigație, ci de a-l ajuta să discute informat cu medicul său.

„Nu am simptome, deci nu am nevoie”

Este mitul din care se trag toate celelalte. Screeningul se adresează tocmai persoanelor fără simptome; cine are simptome nu mai face screening, ci investigații de diagnostic. Logica este explicată pe site: majoritatea cancerelor colorectale pornesc din polipi, mici excrescențe ale mucoasei colonului, dintre care o parte se pot transforma lent, pe parcursul mai multor ani. În tot acest timp, omul se simte bine. Lipsa simptomelor arată deci doar că nimic nu deranjează deocamdată, nu că nu există nimic de văzut.

„Colonoscopia doar constată, nu rezolvă nimic”

Mulți își imaginează investigația ca pe o fotografie: se face, se primește rezultatul, apoi începe drumul pe la alți medici. În realitate, în timpul examinării polipii pot fi îndepărtați pe loc, procedură numită polipectomie. Tot atunci se pot preleva biopsii, trimise la examen histopatologic. Colonoscopia este, așadar, o investigație în care depistarea și un gest terapeutic pot avea loc în aceeași ședință, lucru pe care un test de laborator nu îl poate face.

„Doare și este jenant”

Teama de durere și jena sunt, probabil, motivele reale din spatele multor amânări, chiar dacă rar sunt spuse cu voce tare. Ghidul semnat de Dr. Florin Graur arată că investigația se face de regulă cu sedare. Felul sedării și condițiile în care se face sunt stabilite de echipa medicală, iar pacientul află dinainte la ce să se aștepte.

Partea pe care oamenii o descriu ca neplăcută este, de fapt, pregătirea. Colonul trebuie curățat corect, printr-un regim alimentar și o soluție de curățare, conform indicațiilor medicului. Site-ul prezintă această etapă drept partea esențială a pregătirii, din motive simple: un colon curățat incomplet poate ascunde tocmai leziunile mici pentru care se face examinarea. Cât despre jenă, pentru personalul medical este o procedură obișnuită, făcută în fiecare zi de lucru.

„Testul din scaun o înlocuiește”

Testul imunochimic fecal, prescurtat FIT, caută urme de sânge în scaun. Este simplu și neinvaziv, ceea ce îl face atrăgător. Are însă două limite pe care site-ul le spune direct: nu vede polipii și nu îi poate îndepărta. În plus, un rezultat pozitiv nu închide discuția, ci o deschide, fiindcă trebuie urmat de colonoscopie.

Există și alte metode, precum colonografia CT sau sigmoidoscopia, fiecare cu limitele ei. Ce metodă este potrivită pentru o anumită persoană se stabilește cu medicul, în funcție de vârstă, de istoricul familial și de starea de sănătate. Un test ales fiindcă este comod nu este neapărat testul potrivit.

„Sunt prea tânăr” sau „la vârsta asta nu mai are rost”

Reperele de vârstă citate pe site sunt următoarele: programele europene vizează de regulă persoanele între 50 și 74 de ani, iar unele ghiduri, de exemplu cele din Statele Unite, încep de la 45 de ani. Sunt repere pentru populația generală, nu praguri fixe, iar momentul potrivit pentru fiecare om îl stabilește medicul.

Lucrurile se schimbă pentru cei care au rude apropiate cu cancer colorectal sau cu polipi. În cazul lor, screeningul începe de regulă mai devreme, la recomandarea medicului. De aceea, una dintre întrebările puse la consult privește familia: cine a avut, ce anume și la ce vârstă. Cine nu cunoaște răspunsurile poate întreba rudele înainte de a merge la medic, fiindcă despre astfel de boli se vorbește puțin în familie.

„Trebuie repetată în fiecare an”

Ideea unei investigații care se reia anual îi descurajează pe mulți încă de la început. Potrivit site-ului, după o colonoscopie normală, la persoanele fără factori de risc suplimentari, investigația se repetă de regulă la aproximativ zece ani. Intervalul exact îl stabilește medicul, în funcție de ce s-a găsit la examinare și de factorii de risc ai fiecărui pacient.

„Sângele în scaun mai poate aștepta”

Aici nu mai este vorba despre un mit legat de screening, ci despre confuzia dintre screening și diagnostic. Sângerările, modificările persistente ale tranzitului, scăderea în greutate sau anemia cer evaluare medicală fără întârziere. Ele pot avea și alte cauze decât cele de care se teme pacientul, iar tocmai acest lucru îl lămurește consultul. Amânarea „până la vârsta de screening” nu are nicio justificare în astfel de situații.

Diferența se poate rezuma simplu. Screeningul este pentru omul care se simte bine și vrea să rămână așa. Simptomele, oricât de discrete, mută discuția în alt registru, cel al investigațiilor făcute pentru a găsi o cauză, iar acolo calendarul nu mai este cel al programelor de depistare.

Cum se pregătește discuția cu medicul

Înainte de consult, este util ca pacientul să noteze trei lucruri: vârsta la care au fost diagnosticate rudele apropiate, dacă este cazul, investigațiile digestive făcute până atunci și medicamentele luate în mod curent. Cu aceste informații, medicul poate spune când și cu ce metodă este potrivit să înceapă screeningul. Întregul raționament, cu avantajele și limitele fiecărei metode, este prezentat în articolul despre screeningul cancerului colorectal și colonoscopie.

Dacă investigația găsește ceva ce depășește o polipectomie, pacientul este îndrumat spre evaluare de specialitate. Pe site se arată că, în practica Dr. Florin Graur, cazurile oncologice sunt discutate în echipă multidisciplinară, cu oncolog, radiolog și anatomopatolog. Screeningul nu pornește însă de la această ipoteză; rostul lui este depistarea timpurie, la oameni care se simt bine.

Ghidul publicat de Dr. Florin Graur, ca și articolul de față, are caracter educativ. Recomandarea de a face sau nu o investigație, la ce vârstă și la ce interval aparține medicului, în urma consultului.